Clubul Flyway va organiza un curs de calificare pentru pilot tandem clasa parapantă și a unui curs de calificare pentru instructor clasa parapantă. Cursul se va desfășura în perioada 18 mai – 9 iunie 2024 la Aerodromul Sânpetru de lângă Brașov.
Pot participa piloții posesori ai licenței de pilot aeronave ultraușoare nemotorizate în termen de valabilitate, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate:
– pentru calificarea pilot tandem clasa parapantă, sunt cele stipulate în OM 630/2007 RACR-LPAN AUN 2165-2170. În plus candidații trebuie să aibă experiență conform IPPI Nivelul 4 dar nu mai puțin de 100 de zboruri și 50 ore de zbor efectuate din minim 3 locuri diferite.
– pentru calificarea pilot instructor clasa parapantă sunt cele stipulate în OM 630/2007 RACR-LPAN AUN 2105-2110. În plus candidații trebuie să aibă experiență conform IPPI Nivelul 5 dar nu mai puțin de 100 de zboruri și 50 ore de zbor efectuate din minim 5 locuri diferite.
În perioada septembrie 2024 – mai 2025, se vor organiza 3 sesiuni ( examinare si 2 reexaminări) teoretice și practice a elevilor cursanți în vederea obținerii calificării de pilot tandem clasa parapantă și instructor clasa parapantă la date stabilite de comun acord cu examinatorii cursului în funcție de datele de finalizare ale pregătirii practice la sol și în zbor desfășurate în teritoriu.
Cei care doresc să participe la curs vă rugăm să ne comunicați prin email la info@flyway.ro sau leonard@flyway.ro pentru a vă putea trimite toate informațiile privind programul cursului și conținutul dosarului.
Pentru a scuti timp și cheltuieli, documentele din dosare vor fi scanate și expediate pe una din adresele de email ale asociației: info@flyway.ro sau leonard@flyway.ro . Acestea vor fi aduse fizic la începerea cursului și vor fi verificate. Dacă dosarele nu vor fi aduse fizic, cursantul nu va fi primit la curs. Dosarele vor fi verificate de directorul de curs și instructorul supraveghetor.
În perioada 4 – 12 mai în funcție de condițiile meteo se va face o evaluare a aptitudinilor practice ale celor ce doresc să participe la curs. Exercițiile se vor executa cu echipamentul personal, parapantă solo și va consta în executarea unei spirale (cu o rată de coborâre mai mică de 8 m/s), wing over ample, tangaj și ruliu ample, o închidere asimetrică de cel puțin 30% cu controlul direcției și revenire. În cazul în care nivelul tehnic nu este corespunzător, candidaților li se va explica că este foarte posibil să nu reușească la examinarea de la finalul cursului pentru obținerea calificării dorite. Asta nu înseamnă că nu pot participa la curs, vor avea un an de zile pentru a se pregăti, dar trebuie eliminate orice neînțelegeri referitoare la posibilitatea de a nu promova examinarea.
Modulele teoretice se vor desfășura în weekenduri (18-19 mai, 25-26 mai, 1-2 iunie, rezervă 8-9 iunie) pentru a nu dezavantaja candidații ce nu-și pot lua concediu. Se vor desfășura în timpul rămas ore de pregătire practică la sol și în zbor. Pentru orele de pregătire practică ce nu pot fi acoperite în perioada menționată, lectorii cursului vor desfășura pregătirea practică la sol și în zbor până la completarea orelor (respectiv minim 40 de decolări și aterizări pentru pilot tandem și minim 50 ore de instruire practică la sol și în zbor pentru instructori).